Vali Tatu, Toronto, Canada
Pai, ce sa spun ca nu am fost teribil de preocupat de istoria urbei natale; stiu ca orasul este atestat documentar inca de pe vremea lui Vlad Tepes, cu toate ca exista banuieli ca asezarea este mult mai veche, tinand cont de pozitia sa - drum vital intre Moldova si tara Romaneasca- dealurile din imprejurimi si raul Ramnic. Stefan cel Mare ar fi dat una dintre bataliile sale chiar aici, in imprejurimi, impotriva lui Radu cel Frumos, prilej cu care s-ar fi pus temeliile unei biserici. Nu se stie cu siguranta unde este aceasta biserica, dar se banuieste ca actuala biserica Sf. Paraschiva, cea mai mare din oras, ar fi fost recladita pe temelia fostei biserici "Piatra" ctitorita de Stefan cel Mare. Vechea biserica se pare ca a fost arsa din temelii de navalitorii turci. Domnitorul Constantin Brancoveanu a ctitorit "manastirea din piata", asa cum este cunoscuta azi in limbajul localnicilor. Costruita in adevarat stil brancovenesc, cu coloanele de la intrare rasucite, biserica manastirii poarta in ea multe din povestile nespuse ale acelor ani. Chiliile si dependintele, naruite sub povara timpului, apoi neglijate de regimul comunist, au adapostit- pe vremea copilariei si adolescentei mele- tribunalul local. Dupa "marea imbulzeala" din 89 s-a decis sa se reconstruiasca vechea asezare monahala dar nu au mai fost fonduri si acum se naruie pana si schelele constructorilor... In copilaria mea se vorbea despre o fabuloasa retea de tunele subterane, care plecau din centrul orasului si se ramificau pana in afara, pe dealuri; se crede ca scopul lor era pentru aparare si ascundere a proviziilor, in cazurile repetate de atac din partea turcilor si nu numai a lor.
Escavarile masive si constructiile din perioada " anilor luminosi" au scos la iveala tuneluri si beciuri boltite, bine organizate si consolidate cu pereti si tavane de caramida arsa, in zona centrala, unde locuiam si eu. Casa in care am locuit, pana pe la 12 ani, era in centru, chiar pe Strada Mare, rebotezata "Suvorov" prin anii 50, dupa numele unui general rus, rapus in apele Ramnicului, undeva mai la deal cu vreo 26 Km, in localitatea Dumbraveni ( sau Plainesti cum i se mai spunea). Casa esa veche, cu tavane inalte, urata si neprimitoare. Era o casa nationalizata, se pare de la evrei. Am auzit ca tot centrul avea asemenea case, lipite una de alta si cu poduri comune, de puteai trece dintr-una in alta pe o distanta de sute de metri. Imi aduc aminte ca toata strada era pavata cu piatra cubica si ca aveam o curte mica si lipsita de lumina soarelui. In Dumbraveni era casa memoriala a lui Alexadru Vlahuta, pe care am vizitat-o in copilarie. Ramnicul era leaganul copilariei Floricai Hristopoleanu, mare cantareata de opera in perioada interbelica, daca imi aduc bine aminte. Ramnicenii faceau un titlu de mandrie ca la vreo 30 Km era localitatea Salcioara, de unde se trageau- se pare- neamul lui Ilie Nastase si al lui Ionel Perlea, mare dirijor roman. Odobescu, bun prieten cu Vlahuta, ar fi calatorit "pe plaiurile Bisocii" adica ceva mai la nord de Ramnic, prilej cu care ar fi scris povestirea cu acelasi nume din cartea "Pseudochinegheticos" ( nu pun pariu ca am scris chiar corect denumirea cartii!).Impactul Razboiului de Independenta, din 1877 a fost vizibil in aceasta zona, deoarece satele invecinate aveau nume ca Plevna, Grebanu, iar in cimitirul satului erau monumente ridicate in cinstea eroilor locali. Asezat la baza Subcarpatilor de curbura, practic in locul unde campia cedeaza locul dealurilor timide care se ridica, inconjurat de sate asezate in imediata apropiere, dar mai ales asezat la drumul cel mai rapid si mai direct dintre Tara Romaneasca si Moldova, Ramnicul se pare ca a cuoscut perioade infloritoare in care mestesugurile si negotul au avut un rol determinant. In plin centru orasului, copilaria mea isi avea teren de joaca pe strada Brasoveni, numita asa dupa magazinele negustorilor veniti din Brasov, recunoscuti pentru maiestria lor. Ramnicul era inconjurat de tot ceea ce avea nevoie: campie pentru cereale, dealuri pentru vii si livezi. Raul Ramnic, supranumit- pe buna dreptate "Sarat" izvoraste de undeva din judetul Brasov, spala un munte subteran de sare, trece prin Vrancea si se varsa in Siret. Destul de abundent in trecut, raul se zbate sa existe azi, datorita secetei prelungite si a saracirii afluentilor. Deseori, in ultimii ani albia era secata sau abia se tara un fuior timid de apa, intr-o albie care deseori masoara 1 Km largime.... Industrializarea comunista s-a lovit de doua mari probleme aici: apa si impartirea teritoriala din 64. Apa- sau mai bine zis lipsa surselor de apa, bogate si la mica adancime- a fost unul din factorii care au limitat dezvoltarea industriala pe care acest oras o merita. Dupa impartirea administrativ teritoriala din 64, judetul Ramnic a fost desfiintat, trecand in subordinea judetului Buzau. Ramnicul a avut intotdeauna forta de munca, tinand cont de amplasarea satelor din jur la mica distanta. Deseori oamenii faceau naveta la serviciu pe jos, sau cu bicicleta. Orasul linistit si patriarhal, in care casele purtand amprenta infloririi interbelice abundau, orasul altadata numit " Orasul Castanilor" a palit incet si sigur in fata celor mai urate si inconfortabile blocuri pe care le-am vazut vreodata...Am locuit si eu in ele...Si azi, daca mai mergi pe strazi din cartierele vechi vezi case frumos construite, cu gradinite de flori si cati-va butuci de vie. Tinerii au plecat. Industria nu le oferea mai nimic. Aproape toti colegii mei si cei cunoscuti, care aveau studii, plecau aiurea in tara. Acasa veneau doar de sarbatori, de culesul viilor sau la vreo inmormantare. Locul le-a fost luat de tigani, pripasiti de mila in marginea orasului, pentru ca apoi sa devina spaima si stapanii targului. Acolo se face o asimilare inceata si sigura. Este o noua epoca migratoare moderna.... E unul din motivele care m-au determinat sa plec din Ramnic, apoi din Buzau, ca sa vin aici in Canada si sa dau... de stramosii lor, adusi cu bunici, cu tatici, direct din India... Imi aduc aminte ca in anii "lumina" piata orasului era un fel de emblema a prosperitatii si costului vietii din acea comunitate. Piata Ramnicului era cea mai bogata si mai ieftina din zona, mai buna decat a Buzaului, Focsaniului sau Ploiestiului. Numai Buzaul ne batea la legume, ca avea "jucatori" buni- sarbii- adusi cine stie de unde... Bunicul din partea mamei, in gradina de la tara, la numai 3Km de oras, avea tot ce-i trebuia: pasari, purcel, vaca, oi la stana si vie. Om simplu, fiu de plugar, facuse 6 clase primare in copilaria lui, ceea ce era lucru mare. Nascut in 1907, a fost ultimul si singurul copil care a supravietut la parintii lui. Bunicul a avut 6 copii pe care i-a crescut bine si cinstit. In razboi a fost sergent de cavalerie, lucru mare pentru un om de la tara. S-a intors intreg din razboi si a murit la 87 de ani. Era cel mai batran din sat. Aprig la suparare si la munca, bun de glume si de farse, nimeni nu-si amintea sa-l fi vazut vreodata beat, chiar daca intotdeauna gaseai o sticla de "zaibar" sau "1001" ingropata pe undeva prin beci...Imi aduc aminte cum povestea el ca dupa colectivizare, unul dintre prostii satului, impins in fata de evenimente, a fost trimis la specializare...2 saptamani, la Liceul Agricol din Ramnic. Dupa aceste doua saptamani, participand la adunarea generala, respectivul, analfabet, a inceput sa-si dea aere, cum ca trebuie ca parerile lui sa fie ascultate, pentru ca el "si-a tocit coatele doua saptamani la Scoala Agricola"... La care bunicul, foarte pe faza, la- pus la punct" Ma, fugi de-aci, ca in doua saptamani nici n-ai apucat sa inveti unde sa-ti faci nevoile in scoala aia!" Rasul general a acoperit incercarile aceluia de a mai salva ceva din orgoliul ranit....
Ceva ce-mi place mie si sa fie acolo la inima mea. Poate copilaria fara griji, poate amintirele legate de satul bunicilor, unde ma duceam atat de des, poate orele de Literatura Romana la liceul Alexandru Vlahuta din oras, unde norocul a facut sa am profesor pe Dl. Costache Florea( absolvent al Liceului Hasdeu din Buzau) studentul lui Calinescu si Vianu- care ne aducea parfumul din amfiteatrele unde isi traise studentia...Poate primele iubiri... Poate pirma Gazeta matematica in care mi-am vazut numele, Poate orele de Fizica la Dl Dinca, unde am avut cele mai frumoase revelatii si unde mi-am consumat cea mai frumoasa perioada de elev...Poate realizarea visului primei Societati Stiintifice a elevilor din liceu, poate revista cu autograf, din partea Academicianului Nae Teodorescu, presedintele Gazetei Matematice...Poate casatoria si nasterea fetitei mele..... Poate cimitirul in care am ingropat in 13 august '89 pe cel mai bun prieten al meu, disparut in mai 89 si "gasit" la securitatea timisoreana prin august, nu se stie cand a fost omorat, fara lumanare la cap.... Greu de ales acum. Probele fizice ale amintirilor mele au ramas acasa. Am luat doar ceva poze si gandurile, in care n-am avut ragaz a fac ordine...