Buzaul, nume cu învaluiri de legenda si rostogoliri molcome, constituie una din cele mai vechi unitati administrativ-teritoriale din Muntenia. Asezat în sud-estul tarii, ocupa cea mai mare parte a bazinului hidrografic al râului cu acelasi nume, înglobând armonios unitati de relief variate - de la muntii cu mândrul vârf al Penteleului la dulcea zona deluroasa, urmata de întinderea linistita a câmpiei.
Configuratia geografica, bogatia solului si abundenta cursului de apa au creat conditii optime pentru stabilitatea si continuitatea populatiei în aceasta zona din cele mai vechi timpuri. Cercetarile arheologice au dat la iveala urme ale prezentei umane înca din paleoliticul mijlociu, neoliticul fiind ilustrat printr-o diversitate de obiecte ce reflecta o intensa si bogata viata materiala si spirituala. Din epoca bronzului, în cadrul careia se detaseaza celebra cultura Monteoru, dupa numele asezarii eponime, sunt descoperiri ce ofera posibilitatea sa se argumenteze ca înca din aceasta epoca se situeaza procesul complex al constituirii fondului etnic, lingvistic si cultural al tracilor nordici, fond pe care mai târziu se va produce romanizarea, proces care va duce apoi la formarea geto-daco-romanilor si, treptat, la formarea poporului român.
Pe lânga nenumaratele dovezi arheologice care atesta existenta neantrerupta a populatiei si în aceasta zona, prima atestare documentara cunoscuta, ce dateaza din sec. al IV-lea d.Chr., face referiri la activitatea misionarului crestin Sava - astazi recunoscut ca patronul spiritual al Buzaului - martirizat de goti la 12 aprilie 372, prin înecare în râul Buzau.
Centru mestesugaresc si comercial stravechi, probabil resedinta de cnezat sau voievodat, iar dupa întemeierea statului feudal - capitala de judet îi resedinta domneasca vremelnica, Buzaul - centru administrativ al judetului, este atestat ca târg în documentul emis la 31 ianuarie 1431 de catre domnitorul Dan al II-lea. Mentionarea unor situatii din vremea lui Mircea cel Batrân, faptul ca Buzaul era la acea vreme cotat ca punct vamal si centru de schimb si tranzit comercial, i-au determinat pe cercetatori sa-l socoteasca printre primele asezari ale Munteniei.
Cronicarul raguzan Giacomo di Pietro Lucari aminteste Buzaul între cele cinci orase existente în vremea lui Negru Voda, aici poposind în 1432 domnitorul Alexandru Aldea, iar în 1470 Radu cel Frumos.
În timpul domniei lui Mihai Viteazul, Buzaul a jucat un rol însemnat în planurile politico-strategice ale fauritorului primei uniri a pamânturilor românesti. Din ratiuni de ordin politic si militar, zona fiind - ca si Râmnicul - judet de margine al Munteniei, înfiinteaza Bania Buzaului si a Brailei, institutie mentionata în documente si în prima jumatate a sec. al XVII-lea. Primul ban de Buzau a fost Mihalcea Cândescu, coborâtor din neamul Patârlagenilor, în oastea marelui voievod întâlnind si alte personalitati din aceasta zona, capitani de osti carora domnitorul le-a daruit, pentru faptele lor de arme, muntii Siriului, din stirpea lor coborând cunoscute cete mosnenesti.
În Evul mediu Buzaul a fost cunoscut si ca un important centru spiritual, aici înfiintându-se, în jurul anului 1500, de catre domnitorul Radu cel Mare, cu ajutorul patriarhului Nifon, Episcopia Buzaului, cu rol însemnat în viata politica si culturala a epocii. De remarcat ca în zona Buzaului existenta, continuitatea si raspândirea crestinismului - despre care avem dovezi, asa cum s-a mai spus, din secolul al IV-lea - sunt confirmate si de bisericutele rupestre din muntii Buzaului, ale caror începuturi sunt, dupa unele ipoteze, tot în secolul al IV-lea si care ne confirma ca în acele locuri si lacasuri se traia o viata monahala intensa si în continua dezvoltare. Documentele înregistreaza, de asemenea, existenta în timp a mai multor schituri si mânastiri, dintre care astazi mai dainuie doar sapte, oaze de liniste si spiritualitate întru credinta stramoseasca.
Pe lânga Episcopie ia fiinta în 1691 si o tipografie, a sasea la acea data în Muntenia si care în acelasi an tiparea în româneste "Pravoslavnica Marturisire". Numarul mare de tiparituri (80-90 de titluri în 28 de ani), raspândite în toate teritoriile în care traiau români evidentiaza rolul Buzaului în difuzarea cartii în limba româna, cu efecte binefacatoare pentru dezvoltarea culturii românesti si mai ales pentru a mentine treaza constiinta de neam, limba si credinta. Iar în spiritul traditiilor de caritate întretinute permanent de biserica ia fiinta în anul 1792, prin dotatia paharnicesei Maria Minculeasa, Spitalul Gârlasi, primul asezamânt spitalicesc, în grija Episcopiei pâna în 1912, cercetatorii care s-au ocupat de istoria acestor asezaminte considerându-l tot atât de vechi ca si spitalul Coltea.
Semnalam totodata vechea mânastire de la Meledic-Vintila Voda, unde acum peste 300 de ani s-a înfiintat o scoala de gramatici, Mânastirea Cucuteni, vechea denumire a satului Stîlpu, unde a ucenicit tatal diaconului Coresi, Cetatea de stil brâncovenesc de la Berca, ctitorita în 1694 de stolnicul Mihalcea Cândescu si sotia sa Anita Cantacuzino, ceea ce ne permite sa afirmam ca judetul Buzau a fost o însemnata vatra de spiritualitate ortodoxa si cultura româneasca.
În evenimentele istorice din secolele XVIII-XIX este antrenat si judetul Buzau, în timpul deselor confruntari militare populatia având de suferit din cauza devastarilor si jafurilor beligerantilor.
În primavara anului 1821 iau cunostinta, prin proclamatia trimisa de Tudor Vladimirescu, de obiectivele programului revolutionar, astfel ca rapoartele ispravnicilor de judet consemneaza o stare de nemultumire si agitatie în lumea satelor.
Documentele vremii consemneaza participarea buzoienilor si la evenimentele revolutionare din 1848, Buzaul fiind cel dintâi oras de provincie în care s-au înfiintat detasamente ale garzii nationale. Semnificativ pentru felul în care s-au manifestat buzoienii este o scrisoare a lui Barbu Balcescu, fratele lui Nicolae Balcescu, care afirma ca "Buzaul s-ar face în stare a da exemplu la celelalte 16 judete".
Cu aceeasi însufletire participa locuitorii judetului la actiunile legate de Unirea Principatelor, domnitorul Alexandru Ioan Cuza fiind gazduit la Buzau în noaptea de 6-7 februarie 1859, iar prima aniversare a Unirii, ziua de 24 ianuarie 1860 a sarbatorit-o tot la Buzau. Razboiul pentru cucerirea independentei a cosntituit un nou prilej de manifestare a patriotismului buzoienilor, care au fost primii care, la 1 august 1877, au luat initiativa constituirii unui fond banesc pentru cumpararea de arme moderne.
Semnalam si actiunile în sprijinul unirii cu tara si a celorlalte teritorii locuite de români, actiuni organizate de catre sectiunea locala a Ligii pentru unitatea culturala a tuturor românilor, înfiintata la 24 ianuarie 1891. Iar în razboiul pentru reîntregire din 1916-1919 si-au jertfit viata peste 10000 de buzoieni, alaturi de care, la loc de cinste, se înscriu si eroii care, la 22 iunie 1941, porneau pe lungul si sângerosul drum al reîntoarcerii Basarabiei si Bucovinei la sânul mamei patrii.
Scurta incursiune în istoria unui vechi judet, cu existenta milenara si cu valori uneori unice (între care amintim de acum valoroasele reprezentari artistice cunoscute ca "plastica de tip Cârlomanesti", celebrul tezaur de la Pietroasele - Closca cu puii de aur, asezarile rupestre din Muntii Buzaului, cât si o serie de rezervatii si monumente ale naturii, monumente istorice si de arhitectura, rezervatii arheologice etc.), ne ofera posibilitatea sa prezentam si alte fatete ale acestor stravechi plaiuri de legenda.
Astfel, evaluarea potentialului turistic, cu nenumaratele sale frumuseti, s-a facut începând cu anul 1903, când Al. Tzigara Samurcas, care avea proprietati în judetul nostru, constituie împreuna cu profesorul Ludovic Mrazec, Grigore Antipa, Vintila Bratianu, Simion Mehedinti, Gheorghe Munteanu Murgoci si Al. Vlahuta, Societatea Turistilor Români, cu sediul în comuna Catina, pe mosia Coraliei Boldur-Costachi, prima asociatie de acest gen din România. Cadrul natural, varietatea si complexitatea peisajului, îndeosebi în munti si în zona colinara, la care se adauga bogate elemente de ordin istoric, etnografic si folcloric, ofera turistilor satisfactii deosebite.
Muntii cu padurile seculare, abundenta faunei si ihtiofaunei, celebrul vârf al Penteleului (1772), te atrag prin frumuseti nebanuite. Renumite sunt si "Lacul Vulturilor" sau "Lacul fara fund", "Focurile Vii" de la Berca, Lopatari, ciudatele zvâcniri ale magmei noroioase cunoscute ca Vulcanii Noroiosi sau Pâclele Mari si Mici, rezervatiile forestiere de la Penteleu, Frasinu si Spataru, rezervatia geologica si paleontologica de la Badila, cunoscuta si sub numele de "Sarea lui Buzau", rezervatia naturala Meledic, nu de mult pusa în valoare si care are în componenta câteva raritati. În primul rând, unic în lume, lacul Meledic, cu apa dulce, care este asezat pe un masiv de sare. În subteranul acestuia se afla Pestera Sase Iezi, cea mai lunga pestera de sare din lume (1337 m). Tot aici exista pestera cu trei intrari, a doua din lume ca raritate, si o salba de alte 23 de pesteri mai mici.
Merita semnalata si Mina de petrol de la Monteoru, unica în Europa, unde extractia titeiului se face prin galerii, zona fiind declarata de la 1 iulie 1885 statiune balneoclimaterica, din initiativa cunoscutului industrias Grigore Constantinescu-Monteoru, cumnatul lui Spiru Haret si socrul dr. Constantin Angelescu, ambii straluciti ministri la Ministerul Instructiunii Publice, cu valoroase contributii legislative si realizari de exceptie în domeniul constructiilor scolare. Tot în 1995, s-a marcat printr-un colocviu international si centenarul sapaturilor arheologice de la Sarata Monteoru, care au adus în atentia tarii si lumii, celebra de acum, Cultura Monteoru.
Castrul si Termele Romane de la Pietroasele, Rezervatia de sculptura taraneasca de la "Fântâna Rece" si Tabara de sculptura Magura, cu cele 256 de lucrari în piatra, Muzeul chihlimbarului de la Colti, unic în felul sau prin varietatea culorilor acestor pietre semipretioase de la galben translucid la negru opac, cunoscutul Crâng al Buzaului, ramasita a vechiului codru al Vlasiei, Ansamblul Episcopal si cel al familiei Marghiloman, ctitoriile de la Vintila Voda, Berca si Bradu nenumarate alte monumente istorice, între care peste 200 biserici din lemn, Castelul Regal de vânatoare de la Rusetu, din pacate victima urii si prostiei, distrus dupa 1990, Castelele de la Casota si Monteoru sau conacele familiilor Sarateanu, Maican, Ariton, Angelescu, Gogu Iliescu, valorile de patrimoniu expuse si pastrate de Muzeul judetean sunt efigii de spiritualitate si profunzime ce confera Buzaului un loc aparte pe harta Munteniei.
Pentru ca pe aceste meleaguri au trait, si-au desfasurat activitatea sau au avut proprietati renumite familii, între care Cândescu, Vernescu, Sarateanu, Marghiloman, Monteoru, Angelescu, Garoflid - enumerându-le doar pe cele mai cunoscute.
Meleagurile Buzaului au dat tarii nume de rezonanta în politica, literatura, arta, arhitectura, stiinta. Sunt binecunoscuti pasoptistii si unionistii Scarlat Voinescu, Costache Ciochinescu, Neagu Benescu, Petru Suciu Muresan sau Dimitrie Racovita. În pictura au stralucit Nicolae Teodorescu, seful scolii de zugravi de subtire, înfiintata la Buzau în 1831, între elevi numarându-se si nepotul sau Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, profesor la Buzau între anii 1872 si 1878, Stefan Popescu, Grigore Negosanu, Constantin Petrescu-Dragoe, Adina-Paula Moscu si Alexandru Moscu, muzicienii Nicolae si Maria Severeanu, prof. Ioan Vicol, pianistul George Moscu, baritonul Aurelian Costescu Duca, Nicu Poenaru si inegalabilul Nicolae Leonard, care a copilarit de la 6 ani în orasul nostru. Nu trebuie sa-i dam uitarii pe cunsocutii slujitori ai Thaliei, Nicolae Niculescu-Buzau, Nicolae Petre Rusu-Ciucurete, Vladimir Maximilian, George Ciprian, patronul spiritual al teatrului profesionist de la Buzau (înfiintat în 1995, inaugurat la 5 aprilie 1996).
În literatura, începând cu Mitrofan si Dionisie Romano, episcopi, si continuând cu Vasile Cârlova, primul poet modernist, amintim pe Vasile Voiculescu, Ion Caraion, Ion Baiesu, Radu Cârneci, Laurentiu Ulici, Passionaria Stoicescu, Denisa Comanescu-Prelipceanu si multi altii.
Stiinta este stralucit reprezentata prin savanti de renume si cu contributii însemnate în domeniile lor de activitate. Nicolae Vaschide, ajuns director la Sorbona, prof. univ. Constantin Sudeteanu, academicienii Radu Vladescu si Traian Savulescu, renumitul oculist Nicolae Manolescu si, nu în ultimul rând, laureatul premiului Nobel pentru medicina, George Emil Palade, stralucit elev al cunoscutului liceu "Bogdan Petriceicu Hasdeu".
La Buzau s-au înfiintat si au activat societati si asociatii culturale între care, în 1893, filiala Ateneului, prima asociatie a învatatorilor "Solidaritatea" (1882), germenele asociatiei profesionale pe tara, societati literare, muzicale si stiintifice, ceea ce confera Buzaului un loc important între centrele de cultura si spiritualitate ale tarii.
A pulsat aici si o puternica viata politica, la Buzau constituindu-se si activând sectiuni ale majoritatii formatiunilor politice cunoscute - Partidul Conservator (19 februarie 1902), Partidul Taranesc (30 decembrie 1918), Partidul National Taranesc (1927), Partidul National Liberal (1882), Partidul Poporului, Partidul National Agrar, Partidul National Crestin, Partidul Socialist si altele. S-a desfasurat în timp o acerba concurenta politica, frictiuni si chiar conflicte soldate cu victoria celor mai tari.
Dintre oamenii politici pe care documentele vremii îi consemneaza frecvent amintim pe conservatorii Alexandru Marghiloman si Emil Teodoru, taranistii Anton Filoti, Apostol Albu, D. Serbescu-Lopatari, Vasile Antonescu, Pompiliu Ioanitescu, fost subsecretar de stat în Ministerul de Interne, liberalii Constantin Angelescu, Justin Stanescu, George Dunca, Alexandru Ionescu Bradeanu, Mircea Catuneanu etc.
Organizarea administrativ-teritoriala
Unele judete muntene sunt amintite în documente în secolul al XV-lea. Din 1529 judetele sunt conduse de mari vatafi, din 1631 de capitani mari, dupa 1740 de ispravnici, între 1831 si 1854 de ocârmuitori, în perioada 1855-1859 de catre administratori si apoi de prefecti.
Pâna la Regulamentul organic (1831), Tara Româneasca era împartita în 18 judete, printre care si Buzau si Râmnicu-Sarat, fiecare condus de câte doi ispravnici, care exercitau atât functii administrative, cât si judecatoresti si fiscale.
Potrivit primelor marturii documentare, Tara Româneasca era împartita în judete, acestea aparând în documente din secolele XIV-XVI cu denumirea derivând din slavonescul sudstvo, a judeca.
Judetele, ca subîmpartiri administrative, sunt contemporane cu constituirea statului medieval si s-au format, în general, de-a lungul râurilor care le-au dat si numele. Este si cazul judetelor Buzau si Râmnicu Sarat (Slam Râmnic).
În Muntenia, pâna la reforma administrativa a lui Constantin Mavrocordat (1743), în fruntea judetelor erau capitanii mari (vel capitanii), mai însemnati fiind cel de la Râmnicu Sarat, cu resedinta la Focsanii Munteni (pâna la 1862) si cel de Mehedinti. Din 1831 functiona ca institutie administrativa a judetului Buzau ocârmuirea.
La 1 ianuarie 1845 este desfiintat judetul Sacuieni (Saac), o parte trecând la judetul Buzau.
Judetele erau împartite în plasi (regiunea de câmp) si plaiuri (zona de munte), conduse de zapcii si vatafi.
În 1845, judetul Buzau avea trei plasi si doua plaiuri. Din 1859, judetele - denumite districte - sunt conduse de administratori, iar din 31 martie 1864, în conformitate cu Legea de înfiintare a consiliilor judetene si Legea comunala, de prefecti, care erau comisari ai guvernului pe lânga Consiliul judetean.
Plasile si plaiurile erau conduse de subcârmuitori si apoi, din 1864, de subprefecti, iar satele de pârcalabi si vornicei, apoi de primari si consilii comunale.
Prin Legea de organizare a comunelor rurale si administratia plasilor, din 29 aprilie 1908 judetul Buzau este împartit în 12 plasi, iar judetul Râmnicu Sarat în 11 plasi. În 1941 judetul Buzau cuprindea 8 plasi, cu 126 comune si 359343 locuitori.
De la 1 aprilie 1949 judetul Buzau este condus de un comitet provizoriu, iar din decembrie 1950, conform Decretului nr. 259/1950, a luat fiinta sfatul popular al regiunii Buzau, pâna în 1952, când devine sfat popular al raionului Buzau.
În februarie 1968 redevine, conform noii împartiri administrativ-teritoriale, Consiliul Popular al judetului Buzau.
Dupa 1990 se revine (aproximativ) la vechile structuri de conducere administrativ-teritoriala - prefectura, consiliul judetean, consiliile locale.
