M-am nascut in '69 in Sarateanca (Merei), unde am stat 3-4 ani, aterizind apoi in Buzau, cartierul Micro XIV, Str. Stadionului, vis-a-vis de Filatura, mai exact.
   Maica-mea, directoare la caminul nr.7, si fratele meu inca locuiesc in Buzau. Taica-miu (decedat anul trecut) a lucrat ca radiolog la Spitalul Judetean. Taica-miu e originar din Stilpu iar maica-mea din Ripi (Tega).
   Am facut scoala elementara la Scoala Gen. nr. 12 iar treapta I la Hasdeu, sectia Electrotehnica. L-am avut ca diriginte pe Dumbrava (chimie), faceam romana cu Popescu, istoria cu Manolescu (in rest memoria nu ma ajuta).Dintre  colegi: Manta Florin (inca tinem legatura), Barbu Cristian, Marinescu (decedat anul trecut intr-un accident), Casandra, Gigel ...  In treapta a II-a m-am mutat la Contactoare (Liceul nr.3) unde, cerintele fiind mai reduse,  era mai usor sa te concentrezi pe materiile necesare admiterii la facultate. Am dat la facultate la Iasi, Electronica si Telecomunicatii si n-am luat. Un an mai tirziu, in '89, am intrat fara probleme. Iata-ma, deci, proaspat student la Electronica.
   Inca de pe cind eram in clasa a X-a incoltise in mintea mea ideea de a pleca "in lume". Scoala mi se parea plictisitoare (eu fiind un visator). Asa ca, desi era greu de explicat, stiam cu certitudine ca vreau SA PLEC. Unde?! In vremurile alea toate drumurile duceau la ... America.  America!   America! America! N-am vorbit cu nimeni despre visurile mele. Nu vroiam ca prietenii mei (toti "cu picioarele pe pamint") sa ma ia peste picior sau sa aud (mai ales din partea cuiva in virsta si, zica-se, om cu scaun la cap): "Ce crezi tu ma, ca acolo-n America, umbla ciinii cu covrigii in coada !?  In alta ordine de idei, stiam eu cite ceva despre voiajul catre Lumea Noua: intr-un fel sau altul ajungi in alta tara, de preferinta in Occident, ceri azil politic, stai in lagar si apoi calea ti-e deschisa catre America (sau Canada, Australia ...). Dar nu eram gata, eram prea tinar (trebuia sa termin liceul cel putin), nu aveam toate datele necesare, erau prea multe necunoscute in   ecuatie. Trebuia sa astept.
   Soarta mi-a suris la inceputul lui '90 (eram in anul I la Electronica la Iasi). Un beneficiu imediat al Revolutiei a fost libertatea de miscare.  

Pe vremea lu' nea' Nicu, la scoala, profesoara ii intreaba pe elevi:
- Copii, ce-ati face voi daca s-ar deschide granitele ?
Unu': - Eu m-as duce in Italia ca sa vad Venetia ...
Altu': - Eu m-as duce in Franta ca sa vizitez Parisu'!
Bula : - Io m-as sui imediat intr-un copac.
Profesoara : - Cum asa mai Bula, de ce ?
Bula : - Pai, ca sa nu ma ia valurile !

Din pacate, aceasta libertate, curind n-a fost buna la nimic. E adevarat, acum oricine putea sa-si scoata pasaport dar de-acum majoritatea tarilor occidentale cereau viza de intrare, ceva aproape imposibil de obtinut de catre omul de rind. Cu alte cuvinte, ce-am luat pe mere am dat pe pere. In ceea ce ma priveste, eram gata sa renunt la facultate daca se ivea o ocazie de "a pleca". Norocul meu a fost Campionatul Mondial de Fotbal care in '90 a avut loc in Italia. Am vindut tot ce aveam si m-am inscris intr-o excursie la Copa del Mondo. Ca sa nu ma lungesc prea mult, am ajuns in Italia (sperind ca apoi sa plec mai departe catre America). Dar ... socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din ... Italia. Azil politic ?! "Finita la comedia"! Cit despre a pleca in America - nici-o posibilitate. Am fost la Ambasada Americana la Milano ca sa fac cerere de imigrare dar raspunsul a fost: "No Way !". Asa ca am vizitat Italia, am vazut cam tot ce e de vazut pe-acolo, de la Roma, Venetia pina la Milano. M-am stabilit la Rimini, pe malul Adriaticii. Am invatat italiana la perfectie, am gasit de lucru pe ici pe colo (la negru - bineinteles) dar dupa doi ani, nevazind nici-o lumina la capatul tunelului, am decis sa ma intorc in Romania, sa dau din nou la facultate (de data asta la cinematografie - noua mea dragoste). Asa ca, in primavara lui '92 m-am intors acasa. Citeva luni mai tirziu am reusit la regie de film la IATC (sau ATF - Academia de Teatru si Film, cum se numea acum), clasa d-nei Elisabeta Bostan.
   Doi ani mai tirziu, in '94, Romania s-a calificat din nou la Campionatul Mondial de Fotbal care urma sa aiba loc in ... America, tinta visurilor mele. Cum la IATC nu eram prea fericit - personalitatea mea (eu  fiind un introvert) nu prea se potrivea cu "meseria" de regizor, chemarea departarilor se facea din nou auzita. M-am decis sa suport inca o data echipa romana la World Cup. Am obtinut viza americana fara probleme si pe 17 iunie aterizam la Los Angeles International Airport. WOW !
   O sa incerc sa rezum aventura mea americana la citeva rinduri. N-am mai cerut azil politic. Am stat in Virginia cam un an de zile. Am muncit la negru, ca ospatar in mai multe restaurante (italian, brazilian, grec, mexican, bulgaresc). Am scapat ca prin minune din doua razii facute de "baietii" de la INS dar a trebuit sa ma dau la fund - asa ca am plecat in Texas. Aici am continuat sa muncesc ca ospatar cam un an jumate pina cind mi-a iesit in cale femeia visurilor mele (cu oarece aproximatie). M-am insurat si am putut astfel sa incep procesul de obtinere a rezidentei (green card). Totul merge bine, curind o sa mi se acorde drept de munca. O sa-mi caut o slujba ce are de-a face cu computere & programare & Internet pentru ca de asta ma ocup toata ziua. In toamna sper sa ma duc din nou la facultate (Computer Science) si sint sigur ca de data asta o s-o duc pina la capat.

   Deci iata-ma in Texas, Granbury - cam la o ora de Dallas. Incerc acum sa ma intorc in timp, sa-mi aduc aminte cum era "Viata la Buzau". Iubesc Buzaul. Chiar daca nu mai traiesc acolo, tot buzoian am ramas. Probabil ca fiind asa de departe, in America, ma gindesc la BZ cum cineva din Bucuresti s-ar gindi la casa parinteasca dintr-un sat aflat undeva pe la Patirlagele.
Si tot prin prizma situatiei mele actuale, tot ce apartine de trecut (de BZ, in cazul de fata,), amintiri placute sau neplacute, devine un amalgam de   sentimente nostalgice.

   Copii fiind, inainte de a incepe scoala, ne petreceam timpul jucind "cartoane" (bucati de la cutiile de chibrituri), sotron sau "tablite" (capace de la sticlele de bere). Mai tirziu am inceput sa cutreieram Cringul, de care nu locuiam prea departe. Helesteul era o continua atractie pentru gasca noastra. Pescuiam (niste pesti cit unghia) folosind sita de pus in geamuri (faceam un fel de navod).  Intr-un an helesteul era plin de raci, ceea ce constituia o noua prada pentru noi. Pe vremea aceea inca mai erau barci pe helesteu (iarna devenea patinoar). Tot in Cring, primavara culegeam viorele, caltunasi sau ghiocei (ce erau mai greu de gasit). O radasca (beetle) era de asemenea la mare pret.Se zicea ca daca pisezi coarnele, presari pulberea obtinuta peste o bomboana si daruiesti bomboana fetei de care iti place, fata o sa se indragosteasca pe loc de tine. Cu alte cuvinte, coarnele radastii au proprietati afrodisiace, fapt ce se pare ca nu e complet lipsit de adevar.  Alt favorit teren de joaca era "la armata" - unitatea militara de linga Cring. Vara ne jucam pe poligon, ne cataram pe tanc (de tabla). Iarna ne dadeam cu sania pe dimburile de acolo. De asemenea ne jucam "impuscatea" la "constructii" (blocuri aflate in constructie). Armele noastre erau tevi de plastic prin care suflam conuri de hirtie.
   Scoala elementara mi s-a parut usor de indurat - nu era prea mult de invatat. Treapta I la Hasdeu - alta viata; aici era o atmosfera mult mai competitiva - trebuia sa te tii de carte. Ca sa ajung la Hasdeu, din Micro XIV, era o aventura. Trebuia sa iau autobuzul nr. 7 de la Filatura. Dimineata, citeodata, autobuzele erau asa de pline ca lumea mergea pe scari, gata-gata sa cada. De multe ori soferul nici nu mai oprea in statie. Daca nu erai grabit sa ajungi la scoala, serviciu sau sa prinzi trenul, puteai s-o iei frumos pe jos, pe linga Cring, pe bulevard (la umbra castanilor), admirind membrele sexului frumos, prin piata Daciei. [In America daca nu ai masina esti fara o mina si-un picior.]
   Cu ce ne mai omoram timpul ?! Antene, amplificatoare de antena, iti luai   un televizor cu circuite integrate ... totul "ca sa prinzi bulgarii". Eu, ca sa fiu sincer, n-am prins nici-un bulgar. Romanul era flamind (aparte ca nu prea se gaseau de-ale mincarii) pentru informatie. Comunistii cerneau totul prin deasa sita a mintilor lor intunecate. In ziare nu puteai sa   gasesti altceva decit nea' Nicu, rahat cu apa rece, nea' Nicu, productie la hectar, PCR, conducatorul nostru iubit ...numai Bullshit cum zic americanii. Asa ca fiecare isi potolea foamea mintii cum putea - "uitindu-se la bulgari" (care, desi tot sub comunism, se pare ca se bucurau de o viata ceva mai buna decit a noastra), ascultind "Vocea Americii" sau "Europa Libera", inventind nenumarate bancuri despre " Ceasca si Elena"...

Nea' Nicu si consoarta lui, academician, doctor, inginer Elena se aflau in vizita in afara tarii. La un moment dat, Elena nu e de gasit, se pare ca s-a ratacit si nimeni nu o poate gasi. Se da un comunicat la nivel national in legatura cu disparitia tovarasei. Dupa citeva ore, politia la telefon:
- Alo! Am gasit pe cineva care corespunde descrierii dar nu sintem siguri ca e tov. Elena.
- Dati-i sa rezolve o problema de chimie si in felul asta ne vom lamuri cu siguranta.
O ora mai tirziu politia suna din nou:
- Am facut intocmai cum ne-ati sfatuit.
- Si ? A rezolvat-o ?
- Nu.
- E clar. EA E !

La televizor nu puteai vedea nimic interesant; aveai doua ore de program pe zi (de la 8 la 10 seara) si totul impregnat cu miasma comunista. In '83 Televiziunea Romana a inceput sa transmita in color. Tot pe-atunci au aparut si primele televizoare color (la un pret exorbitant, si de o calitate ce lasa de dorit - cu toate astea cererea era imensa, trebuia sa te inscrii pe o lista si dupa un an sau mai mult iti venea rindul). Televizorul color si, curind, video-ul aveau sa devina noul status-symbol in Romania    (inlocuind intr-o oarecare masura Dacia - masina mica). Am urmarit meciul "FC Barcelona - Steaua" (cind a cistigat Steaua Cupa Cupelor?) acasa la un prieten care avea "color" si a fost ceva deosebit. Si cind abia aparusera video-urile - alta minune. Cum e romanul intreprinzator, sa nu profite el pe spinarea unor adolescenti curiosi si dornici sa se mai destepte la cap ?! Asa ca ne stringeam acasa la unu' care "dadea video" si (pentru 20-25 de lei) vedeam 3-4 filme (unele destul de deocheate) unul dupa altul.    Si ce chefuri mai trageam - toata noaptea dansam blues-uri cu gagicile.In alta ordine de idei, aveam noi piscina olimpica la Buzau ? Aveam. Aveam noi un cinematograf modern (Dacia) ? Sigur ca da.Aveam noi patinoar si strand si riul Buzau ? Cum sa nu. Si Cring, Bulevard, Casa de Cultura, Muzeu de Istorie, Dragaica ... ? Si prieteni, rude, frati, parinti ? Aveam multe la Buzau dar pentru unii dintre noi, la un moment dat, n-a mai   fost de-ajuns si propria vointa sau capriciile soartei ne-a facut sa ne  raspindim prin alte orase, pe alte meleaguri,peste mari si tari. "Buzaul nostru, cuibusor de nebunii ..."
 Buzoieni din BZ si de oriunde, romani de pretutindeni,
                   S-AUZIM NUMAI DE BINE !!!

                          Claudiu I. M. Manea

                    Trimiteti e-mail

sau vizitati pagina mea de web: http://www.alexcompserv.com/

Va rog sa nu imi adaugati adresa de e-mail la mailing list-ul personal. Multumesc.